Mara Cazacu

muntii_rodnei_01

Poziția WWF referitoare la Legea privind înființarea Agentiei Nationale pentru Arii Naturale Protejate

Având în vedere situaţia tot mai precară a cadrului instituțional al administrării ariilor naturale protejate la care s-a ajuns în România, idea înfiinţăriii unei Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate este pe cale de a deveni realitate după mai bine de 15 de ani de când aceasta se creiona prin Ordonanţa de urgenţă nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată prin Legea nr. 462/2001.

baby_bison_2018_tarcu_copyright_tristian_herbert__2_

În momente de incertitudine pentru viitorul rețelei europene de arii protejate Natura 2000, Ministrul Mediului își oferă sustinerea pentru situl Muntii Tarcu

În cadrul unei vizite oficiale în zona de reintroducere a zimbrilor în mediul natural lângă Armeniș, județul Caraș-Severin, Ministrul Mediului și-a afirmat susținerea pentru situl Natura 2000 Munții Țarcu și pentru rețeaua europeană de arii protejate Natura 2000,din care acesta face parte.

Râul Alb din Munții Retezat mai aproape de libertate

Federația Coaliția Natura 2000 România, din care face parte și WWF, anunță câștigarea procesului de suspendare a executării Deciziei Etapei de Încadrare pentru proiectul „Construire şi Exploatare de Microhidrocentrale pe Râul Alb” al S.C. ABI AUTOMOTION S.R.L., amplasat pe Râul Alb din Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului şi situl Natura 2000 Strei-Haţeg, până la soluționarea pe fond a acțiunii în contencios administrativ.

Scroll to Top